Unul dintre proiectele europene pe care Colegiul Economic Buzău le are în desfăşurare anul acesta este „Believe It Or Not”, proiect finanţat de Comisia Europeană prin programul Învăţare pe toată durata vieţii – programul sectorial Comenius. ”La cea de-a doua reuniune de proiect din Estonia, am făcut „şcoală altfel”,  împreuna  cu 50 profesori şi elevi din alte şapte ţări ale Europei –  Germania, Ţara Galilor, Spania, Republica Cehă, Italia, Turcia, Estonia. Proiectul a oferit elevilor posibilitatea de a interacţiona cu persoane din culturi diferite şi de a învăţa unii de la alţii. Astfel, tinerii încep să vadă lumea cu alţi ochi, ceea ce le va genera o gândire critică, o mai mare deschidere şi creativitate – calităţi esenţiale pentru lumea în care trăim. Anul acesta şcolar continuăm „învăţarea în comun” în Italia/Sardinia şi Marea Britanie/Ţara Galilor”, a declarat Adriana Pietrăreanu,  coordonator proiect.

Ţara gazdă a organizat pentru elevii şi profesorii participanţi la proiect activităţi integrative, activităţi care au urmărit lucrul în echipe mixte, colaborarea pentru obţinerea unor produse finale la sfârşitul workshop-urilor, cunoaşterea culturii şi realităţilor estoniene, cât şi prezentarea ‘temelor’ pe care elevii le-au făcut acasă, împreună cu colegii lor. Astfel, s-au familiarizat cu ţările participante la proiect, cu şcolile partenerilor şi cu elemente ale religiilor, creştină – catolică/ortodoxă/luterană, musulmană. Există asemănări, dar şi diferenţe: religia este obiect obligatoriu în şcolile din Germania, Ţara Galilor, Turcia, România, obiect opţional în Italia, Spania, Republica Cehă şi nu se predă deloc în şcolile din Estonia. S-a putut remarca tendinţa adolescenţilor de a frecventa biserica numai la momente speciale – Paşte, Crăciun, evenimente familiale, chiar dacă majoritatea cred în existenţa unei fiinţe divine – Dumnezeu/Alah/Mahomed. Întregul proiect se poate vedea pe site-ul http://BION.xhost.ro, site pe care elevii Colegiului l-au realizat sub îndrumarea inf. Ani-Daniela Anghel, care a însoţit elevii în Estonia şi i-a familiarizat cu Programul Moodle, program unde va fi prezentat întregul proiect timp de doi ani, cu toate activităţile, întâlnirile de proiect, produsele finale, diseminările.

”Am aflat atât de multe despre această ţară de 1,3 milioane locuitori, fostă comunistă ca şi noi, dar care şi-a revenit atât de repede, care a folosit enorm fondurile europene pentru reconstrucţie, unde învăţământul şi cultura sunt priorităţi naţionale, unde am descoperit oameni calzi (în ciuda celor -16 grade de afară!!!), politicoşi, mândri de ceea ce fac, toleranţi”, a mai spus Adriana Pietrăreanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here