Ministerul Educaţiei va lansa, în 2013, o platformă metodologică şi informatică în care vor fi reunite toate informaţiile despre admiterea în învăţământul liceal de stat, bacalaureat, certificare a calificării profesionale, mişcarea personalului didactic, titularizarea, definitivatul şi programul „Bani de liceu”. „Din 2013, lansăm o bază informatică în care vor fi toate datele din sistem pentru organizarea şi desfăşurarea programelor Admiterea în învăţământul liceal de stat, Bacalaureat, Certificare a calificării profesionale, Mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, Titularizarea, Definitivatul, Euro 200 şi Bani de liceu din sistemul educaţional, Bursa profesională. Vom introduce date anterioare care vizează aceste programe, pe care le vom compara cu cele din 2013. Acum, nu avem platformă, există doar un site cu link-uri. Nu există posibilitatea încărcării de materiale care să rămână într-o bază de date. De exemplu, pe noua platformă vor fi trecute toate datele despre bacalaureat, adică metodologia de organizare, copiii înscrişi, notele obţinute, subiecte, bareme. Dar vor fi date despre orice examen, despre burse, inclusiv date despre bursa profesională”,spun oficialii din Ministerul Educaţiei.

Obiectivele specifice legate de acest proiect vizează dezvoltarea şi implementarea platformei informatice – suport pentru organizarea şi derularea examenelor naţionale de admitere în licee, bacalaureat, mişcarea personalului didactic şi acordare a ajutoarelor financiare în sistemul de învăţământ.

Beneficiarele platformei vor fi 41 de inspectorate şcolare judeţene, un inspectorat al Capitalei, şase inspectorate şcolare ale sectoarelor şi 9.365 de instituţii de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică. În mod indirect, proiectul are un impact mult mai larg, întrucât, anual, la admiterea în învăţământul liceal de stat participă 175.000 de elevi, la bacalaureat – 200.000 de elevi, mişcarea personalului didactic vizează 75.000 de candidaţi la posturile de profesori, ajutorul financiar pentru stimularea achiziţionării de calculatoare (200 de euro) are 25.000 de beneficiari, elevi şi studenţi, iar programul „Bani de liceu” – 125.000 de elevi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here