unnamedAnul acesta se împlinesc 5 ani de când Colegiul Economic Buzău este partener activ în proiectul Leonardo ” Fit4Europe-widening horizons through practical experience of pedagogical concepts in EU- countries”, iniţiat şi coordonat de BerufsKolleg Ehrenfeld, Koln, Germania.

În cadrul acestui proiect, studenţii germani au oportunitatea de a efectua practica pedagogică într-o altă ţară europeană, parteneră. Ei pot alege între: Franţa, Italia, Belgia, Estonia, Spania, Turcia, România. Printre studenţii care au ales România pe parcursul celor 5 ani s-au numărat: Patricia Bogaromi, Arndt Reetz, Basri Orlati, Tayfun Aksoy, Frank Haase, Stefanie Vollmann, Stefan Züll, Christine Blaes, Alexander Schafer, Isabel Degen, Andreas Hinzdorf, Simona Hering, Angela Braunshausen, Georg Eilers, Frederick Füser, Steffen Vollmann.

“Anul acesta, în perioada 03-30 noiembrie am avut ca practicanţi 4 studenţi germani. Studenţii germani au asistat la ore, au desfăşurat activităţi diverse cu elevii noştri, au participat la activităţi extracurriculare organizate în această perioadă, au avut discuţii cu profesorii români. Studenţii germani au fost impresionaţi de calitatea învăţământului buzoian, de căldura cu care au fost primiţi peste tot, de implicarea profesorilor şi de motivaţia elevilor noştri. Ei pleacă cu amintiri deosebite din România promiţând că vor povesti colegilor şi profesorilor lor despre frumuseţea locurilor şi a oamenilor de aici. Una din întrebările lor a fost dacă nu ar putea “importa” câţiva dintre profesorii noştri în Germania. Mulţi dintre profesorii care le-au acordat mentoratul folosesc metode modern, de învăţare active participativă, lucru deosebit de apreciat de studenţii germani”, ne-a declarat profesorul coordinator, Cătălina Poştovei.

Printre unităţile de învăţământ vizitate s-au aflat în această perioadă:

Colegiul Economic Buzău- coordonator (Lungu Marioara, Emilia Bodea, Janina Nedelcu, Catalina Ilie,  Adriana Pietrareanu, Adriana Ionescu, Elena Andrei, Gabriela Jingan, Dan Stroe, Pîrvan Ana Maria, Constantin Dinu, Cristina Druga, Carmen Cercel, Gina Drăgoiu, Lucia Olteanu, Adina Enus, Maria Popa, Roxana Buie, Catalina Postovei,Magdalena Ardeleanu, Paraschiva Căpriţă, Cornelia Şerban, Diana Bodescu,Neacşa Anghel)

Liceul pentru deficienţi de vedere Buzău (Adriana Leca,  Cristi Comsa, Vasile Carapit, Tîrcolea Iulia, Datcu Simona, Vlad Nicoleta, Stoica Adriana, Penescu Georgiana, Zincă Gina, David Valentina, Miriţă Carmen)

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (Cristea Constantin , David Valentina , Nechita Mihaela , Apostu Sandina , Condrache Nina , Enache Daniela, Sidorencu Mihaela , Bumbara Iuliana , Tudor Zambila , Zainescu Paula)

Scoala cu clasele I-VIII Breaza (Druga Marina Mirela , headmaster and Stoica Elisabeta Monia, Croitoru Maria, Rotaru Elisaveta, Chelaru Eduard, Barbieru Claudia Daniela, Panait Ionut Ciprian)

Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva “ Elena Doamna”Focsani (Cherciu Ioana, Anghel Lenuţa, Mihalcea Daniela, Manolache Petronela, Bîrsă Radu, Popescu Lonia, Ivan Carmen, Cincă Adrian, Ionescu Daniela)

Liceul tehnologic Special Pentru copii cu deficienţe auditive Buzau (Dobre Gheorghe, Botiţă Mihaela, Păscăluţă Filofteia, Andrei Doina)

Centru rezidenţial pentru copii “ Sfânta Maria” Sătuc (Dan Necula) ,

Asociaţia Hair Redivivus  Buzău ( Tolea Poştovei),

Studentii germani au fost impresionati ceea ce au gasit la Buzau. “M-au impresionat relaţiile interumane aici, în România. Oamenii sunt mai apropiaţi unii de alţii, iar adulţii au o relaţie mai special cu tinerii care îmi place. A fost una din cele mai bune alegeri din viaţa mea să aleg pentru perioada de practică România”, ne-a declarat unul dintre studentii din Germania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.