eleviElevii revin astăzi la școală și vor merge la cursuri încă două luni. Urmează apoi mult așteptata vacanță de vară, care se încheie în 9 septembrie. Ultima zi de școală pentru cei care se pregătesc de Evaluarea națională este 15 iunie, iar probele la limba română, limba maternă și matematică au loc în 25, 26, respectiv 27 iunie. Colegii lor mai mari, care se pregătesc de Bacalaureat, încheie cursurile mai devreme, în data de 1 iunie. Probele orale au loc în perioada 11- 27 iunie, iar cele scrise- în 2-6 iulie. Până la încheierea acestui semestru, se va finaliza și înscrierea elevilor în clasa I și în cea pregătitoare. Astfel, etapa a treia de înscriere începe astăzi, iar cea de-a patra- în data de 2 mai. În 23-25 aprilie vor fi înscriși copiii ai căror părinți au solicitat, în etapa a doua, înscrierea la altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar care nu au fost admiși și solicită înscrierea la această școală.  În cea de-a patra etapă, 2-9 mai, vor fi înscriși, pe locurile disponibilie, la școlile alese, copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la altă școală decât cea de circumscripție, dar au fost respinși inițial, din lipsă de locuri. Ulterior, în 11-18 mai, vor fi înmatriculați micuții care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ până la data respectivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here