Gimnaziu de 5 ani din anul școlar 2011-2012. Elevii care încep clasa a V-a în anul şcolar 2011-2012 vor sta în gimnaziu cinci ani, inclusiv în clasa a IX-a iar la sfârşitul acestui ciclu vor susţine evaluarea naţională obligatorie care conţine cinci probe, respectiv şase pentru minorităţi şi admiterea în liceu organizată la nivelul şcolii. Este vorba despre probe scrise la limba şi literatura română, limba maternă, o alta transdisciplinară, la matematică şi ştiinţe, dar şi la o limbă de circulaţie internaţională. De asemenea, evaluarea include şi o probă practică de utilizare a calculatorului, precum şi o probă orală transdisciplinară de evaluare a competenţelor civice şi sociale, ambele susţinute în timpul anului şcolar. Rezultatele evaluării se exprimă printr-un punctaj, similar testelor internaţionale. Absolvenţii învăţământului gimnazial dobândesc diploma de absolvire şi foaia matricolă, parte a portofoliului educaţional, potrivit Legii educaţiei. Tot în cazul elevilor care intră în clasa a V-a în 12 septembrie 2011, admiterea la liceu se va desfăşura la nivelul unităţii de învăţământ pentru care optează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here