elevi prima zi scoalaElevii revin astăzi la cursuri, după ce au stat cu o săptămână mai mult în vacanţa de vară, dar au pierdut o săptămână din vacanţa de Paşte de anul viitor. Şcoala începe în 17 septembrie, cu o săptămână mai târziu decât era anunţat la sfârşitul anului şcolar trecut, decizia fiind luată pentru rezolvarea problemelor pe care le aveau şcolile, inclusiv cele legate de clasa pregătitoare, introdusă în premieră în ciclul primar. Anul şcolar 2012-2013 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 178 de zile lucrătoare. Semestrul întâi începe în 17 septembrie şi se finalizează în 21 decembrie. După şapte săptămâni de curs, elevii din clasele I-IV vor avea o scurtă vacanţă de o săptămână, din 5 până în 11 noiembrie. Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă, 22 decembrie 2012 şi se va încheia duminică, 13 ianuarie 2013. Semestrul al doilea va începe în 14 ianuarie 2013 şi va dura până în 21 iunie, fiind întrerupt de vacanţa de primăvară, în perioada 6-14 aprilie, cu o săptămână mai puţin decât în anul şcolar precedent. Cursurile vor fi reluate în 15 aprilie şi se vor desfăşura până la 21 iunie 2013, când se va încheia anul şcolar. Elevii vor fi în vacanţă de vară din 22 iunie până în 15 septembrie 2013, urmând ca în 16 septembrie să înceapă anul şcolar 2013-2014. În săptămâna 1- 5 aprilie 2013 elevii nu vor avea cursuri, dar vor participa la activităţi extraşcolare, în cadrul programului numit „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Totodată, în perioada 2-7 aprilie 2013 vor avea loc etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare pe discipline de învăţământ şi ale concursurilor şcolare. Elevii vor da tezele din semestrul I până la 30 noiembrie 2012, iar pe cele din semestrul al doilea până în 25 mai 2013. Noul an şcolar aduce mai multe schimbări, dintre care cea mai importantă este clasa pregătitoare sau clasa zero.Noul an şcolar ar putea aduce ca opţiune bacalaureatul profesional, pentru elevii din clasa a XII-a care nu vor să urmeze o facultate, ci vor să intre pe piaţa muncii, acesta reprezentând o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.