plantaG.P.P.,,Bobocei din Micro III” Buzau organizează o zi specială pe 23 Septembrie 2013, ora 10.30 – Ziua Internaţională a ONU pentru Pace.

Pe 23 Septembrie 2013, G.P.P.,,Bobocei din Micro III” Buzau se va alatura comunitatilor ce vor sarbatori acest eveniment si va planta copaci alături de alte şcoli din întreaga lume.

Primii copaci vor fi plantaţi astazi, exact in ziua sarbatoririi ,,Zilei Internaţionale a ONU pentru Pace”, la amiază în Oceania, apoi pe celelalte continente: Asia, Europa şi Africa, iar lanţul de copaci va ajunge în cele din urmă şi în cele două Americi. Iar toate acestea vor avea loc pe intreg Pamantul!

Acest eveniment a dobândit din cel în ce mai mult succes an de an. De exemplu, anul trecut, peste 5000 de şcoli din 132 de state de pe glob au plantat 600 000 de copaci în cursul acestei zile. Iar anul acesta evenimentul va avea o amploare şi mai mare.

“Plantarea de copaci este importantă pentru noi toţi. Mai întâi, pentru că ne aminteşte de natură şi de importanţa protejării ei. În alt doilea rând, am ales acestă zi a Păcii Mondiale pentru a marca pacea şi continuitatea vieţii. Cu activitatea noastră de plantare din această zi vom contribui şi vom ajuta Organizaţia Naţiunilor Unite să atingă cele opt obiective globale de dezvoltare ale mileniului”, a declarat Gabi Barbu, educatoare la G.P.P.,,Bobocei din Micro III”.

Plant a tree for Peace 2013 – este o campanie organizată de Learning about Forests – LEAF şi ENO-Environment Online, o şcoală globală virtuală pentru creşterea responsabilităţii faţă de mediu şi dezvoltarea sustenabilă.

Şcolile din întreaga lume abordează aceleaşi subiecte cu privire la mediul înconjurător şi împărtăşesc rezultatele activităţii de învăţare în comunităţile din care provin şi lumii întregii pe internet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here