admitere_liceu_

Admiterea în liceu se va face, din 2015, cu medie de minimum 5, a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care a precizat că intervalul de doi ani până la intrarea în vigoare a reglementării este necesar pentru pregătirea acesteia.

Anunţul a fost făcut de Pricopie la prezentarea bilanţului anului şcolar 2012-3013 în Capitală, fiind primit cu aplauze de directorii unităţilor de învăţământ prezenţi la eveniment.

Media de admitere în liceu a fost calculată, până în anul şcolar 2013-2014, ca medie aritmetică dintre media notelor de la evaluarea naţională şi media generală a anilor de gimnaziu.

Din anul şcolar 2013-2014, la calcularea mediei de admitere în liceu, media de la evaluarea naţională va reprezenta 75 la sută, faţă de 50 la sută în anii trecuţi, scăzând astfel la 25 la sută ponderea notelor din ciclul gimnazial.

Potrivit statisticilor admiterii de la Buzău, pe de o parte, la Colegiul B. P. HASDEU cea mai mică medie de admitere a fost 9,54, iar Liceul Tehnologic „V. Frunză” din Rm. Sărat a admis un candidat cu media 3,64.

În judeţul Buzău au fost repartizaţi 3.125 de candidaţi, alţi trei rămânând pe dinafară. Este vorba despre două eleve din Buda şi una din Cătina, care nu au completat suficiente opţiuni pe fişă. Dintre cele 4.002 locuri disponibile în toate liceele din judeţ, după repartizare au rămas neocupate 877.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here