claseClasele vor putea avea, din anul şcolar 2012-2013, mai mult de 25 de elevi, în situaţii excepţionale şi numai cu aprobarea inspectoratului şcolar, pe baza unei justificări corespunzătoare, a decis Guvernul, ieri printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii educaţiei naţionale. „Potrivit proiectului formaţiunile de preşcolari din grupa mare sau de elevi pot funcţiona, în situaţii excepţionale, sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, pe baza unei justificări corespunzătoare, ţinând seama de încadrarea în costul standard per elev şi în numărul maxim de posturi aprobat pentru învăţământul preuniversitar la nivelul judeţului, respectiv municipiului Bucureşti. Această ajustare a cadrului legislativ permite, de exemplu, înscrierea unui elev după începerea anului şcolar într-o clasă care are efectivul la limita maximă, dar care este unică pe nivelul respectiv sau are o specializare unică. Un alt efect benefic este posibilitatea funcţionarii claselor sub efectivul minim (în situaţii temeinic motivate) în zonele izolate din mediul rural sau peste efectivul maxim, în zonele aglomerate din mediul urban”, se precizează într-un comunicat remis de Ministerul Educaţiei . Acelaşi demers legislativ, spun reprezentanţii ministerului, permite asigurarea încadrării cu personal didactic titular la clasa pregătitoare, prin asigurarea mobilităţii personalului didactic titular de la o unitate de învăţământ la alta, precum şi dintr-o localitate în alta, pe tot parcursul anului şcolar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here