Clasa pregătitoare rămâne în învăţământul primar şi poate fi organizată atât în spaţiile şcolilor, cât şi în incinta grădiniţelor, potrivit unor proiecte lansate în dezbatere publică, sâmbătă, de Ministerul Educaţiei. Proiectele se referă la metodologia de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar următor şi la calendarul înscrierilor. Ministerul Educaţiei precizează că nu sunt diferenţe între clasele pregătitoare organizate în şcoli şi cele din incinta grădiniţelor. „În ambele locuri vor preda exclusiv învăţători/învăţătoare care au urmat cursurile de formare pentru clasa pregătitoare. Curriculum-ul va fi acelaşi, indiferent de locul unde se desfăşoară cursurile pentru clasa pregătitoare. Mobilierul este adaptat standardelor, comunicate în urmă cu un an de către Ministerul Sănătăţii, pentru copiii care intră în clasa pregătitoare”, explică instituţia. Potrivit fundamentării cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar, prezentată de inspectorul şcolar general, Dumitru Ene, în şedinţa de luna trecută a Colegiului Prefectural, la Buzău ar urma să funcţioneze, în anul şcolar 2013-2014, 261 de clase pregătitoare, cu 4858 de elevi.

În clasa pregătitoare se vor putea înscrie, pentru anul şcolar 2013-2014, copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2013, inclusiv, dar şi, la solicitarea părinţilor, cei care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea necesară. Copiii care împlinesc vârsta de 7 ani până la 31 august 2013, inclusiv, pot fi înscrişi, la cerere, în clasa I, chiar dacă nu au parcurs, anterior, clasa pregătitoare. De asemenea, la solicitarea părinţilor, în clasa I vor putea fi înscrişi copiii care împlinesc 7 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei I. 
Conform proiectului de metodologie, părintele va putea opta pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie (în această situaţie, copilul este automat înscris) sau pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie (în această situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi specifice de departajare). Totodată, părintele poate solicita ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care a făcut opţiunea. În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere de la părinţi al căror domiciliu se află în afara circumscripţiei şcolare este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate criterii de departajare.
La departajare, primele vor fi aplicate criteriile generale: copilul are un anumit tip de handicap; este orfan de unul sau de ambii părinţi; provine de la casa de copii/centru de plasament/plasament familial; are un frate sau o soră înmatriculat/înmatriculată în unitatea de învăţământ dorită. Criteriile specifice, aplicate după cele generale şi numai dacă acestea nu reuşesc să facă departajarea între copii, sunt elaborate de către fiecare unitate de învăţământ în parte, dar sunt aplicate pe baza unor documente doveditoare, prezentate de către părinţi/tutori legali şi nu pot fi discriminatorii.
Ministerul garantează că fiecare copil are un loc asigurat în clasa pregătitoare, precizând că locurile alocate prin cifra de şcolarizare pentru clasa pregătitoare sunt mai mari sau egale cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar.

Ziua porţilor deschise în şcoli

Pentru ca părinţii să înţeleagă mai bine importanţa parcurgerii clasei pregătitoare şi pentru a nu repeta situaţia neplăcută de anul trecut cand un număr important de clase pregătitoare s-au desfiinţat din cauza retragerii copiilor, oficialii Ministerului Educaţiei au cerut ca toate şcolile în care funcţionează clase pregătitoare să organizeze în perioada 30 martie – 7 aprilie “Ziua porţilor deschise”. În această zi “părinţii, copiii şi alte persoane interesate pot vizita spaţiile dedicate activităţilor la clasa pregătitoare şi vor purta discuţii cu personalul unităţii de învăţămant”, după cum se arată într-o adresă înaintată inspectoratelor şcolare. Activităţile trebuie să se desfăşoare în prezenţa conducerii şcolii, cadrelor didactice care predau la clasa pregătitoare cat şi a părinţilor unor elevi care frecventează această clasă.

Înscrierile vor avea loc în două etape, propune ministerul. Prima etapă este programată în perioada 2-22 aprilie (de luni până vineri, între orele 8.00 şi 20.00, şi sâmbăta, între orele 8.00 şi 13.00), iar a doua, între 8 şi 17 mai.
La etapa a doua participă doar copiii care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ, după prima etapă. Actele necesare la înscriere sunt: cerere-tip de înscriere; copii după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; certificatul de naştere al copilului; documentul care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare / clasei I (acolo unde este cazul); alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul). Înscrierea se va face la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte să fie admis copilul.
Părinţii îşi pot lua informaţii privind înscrierile în ciclul primar din mai multe surse. Una dintre acestea este internetul, astfel că inspectoratele vor crea, pe prima pagină a site-urilor lor, o rubrică, denumită Înscrierea în învăţământul primar 2013, care poate fi accesată şi de pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale, www.edu.ro, la rubrica Înscrierea în învăţământul primar 2013. Pagina devine valabilă începând cu data de 25 martie. O altă sursă de informare propusă de minister este un Telverde cu numărul 0 800 816 xyz, unde xyz reprezintă indicativul pentru judeţ (de pildă Buzău – 238).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here