Așa cum se întâmplă de câțiva ani, debutul oficial al înscrieriilor la grădiniță este doar o formalitate deoarece cererile sunt depuse cu mult timp înainte. Așa s-a întâmplat și în acest an. Prima zi a fost, în unele locuri, și ultima, deoarece solicitările părinților au fost luate în evidență, chiar dacă neoficial, încă din luna martie, iar faptul că grădinițele din Buzău au puține locuri comparativ cu cererea, locurile s-au epuizat încă de luni. În județul Buzău au fost estimate circa 4000 de locuri libere în grădinițe, iar cererea mare este în municipiul Buzău. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean spun că vor încerac, împreună cu autoritățile locale, ca toți copii pentru care s-au depus cereri de înscriere, să fie cuprinși în grădiniță, prin suplimentarea numărului de clase sau a numărului de copii într-o clasă. Cert este că potrivit legislației, directorii unităților școlare sunt obligați să preia toate cererile iar la finalul perioadei de înscriere să se facă o selecție conform criteriilor stabilite de Ministerul Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here