rezultate bacalaureat7Cele trei lucrări de 10 ale absolvenţilor de liceu din Buzău au fost recorectate la solicitarea oficialilor din Minsterul Educaţiei, notele obţinute fiind reconfirmate. Este vorba de doi elevi de la Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Haşdeu”, între care unul este fiul primarului din Buzău, Constantin Boşcodeală, şi despre o elevă de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.

Chiar dacă ministrul Educaţiei Daniel Funeriu a anunţat că toţi elevii care au obţinut notă maximă la examenul de bacalaureat vor fi premiaţi de minister, oficialii acestei instituţii au cerut recorectarea tuturor celor 65 de lucrări.

„Toate cele 65 de lucrări notate cu medie maximă ar fi fost reevaluate, la cererea oficialilor din Ministerul Educaţiei”, susţin sursele din minister.

Conform unor surse din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, lucrările elevilor de 10.00 de la Buzău au fost reconfirmate, chiar dacă în cazul tezei lui Bogdan Boşcodeală au fost scăzute câteva zeci de sutimi, însă mai puţin de 50, astfel încât nu implică scăderea notei.

Astfel, în urma reevaluării lucrării la istorie, fiul primarului a fost notat cu 9.90, în timp ce la română şi logică a primit 9.60, în final nota la bacalaureat rămânând însă nemodificată, diferenţa faţă de notele iniţiale fiind sub 0,5 puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here