Parte din grupul de experţi numit de ministrul Adrian Curaj să coordoneze „elaborarea arhitecturii curriculare” îi recomandă Ministerului să retragă cele trei variante de plan-cadru pe care le-a pus în dezbatere pe 23 decembrie anul trecut. Semnatarii acestei poziţii , adică şase din cei 11 membri ai grupului propun unirea Matematicii cu Informatica în clasele V-VIII, transformarea Fizicii, Chimiei şi a Biologiei în disciplinele „Ştiinţele vieţii” si „Ştiinţele mediului”, transformarea Istoriei în „Educaţie pentru societate”, 3 ore de Sport pe an şi un numar mai mare de optionale.

Grupul celor şase se pronunţă apoi pe curriculumul şcolar pentru gimnaziu: „Pilonii educaţiei în viitorii ani rămân: a învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună, împreună cu patru dimensiuni: conceptual teoretică, aplicativ-practică, interdisciplinară, generatoare de învăţare continuă”.

Potrivit acestora, o problema a sistemului educaţional este că „nu oferă mai multe trasee educaţionale, din care elevii cu părinţi, profesori şi consilieri şcolari să-l aleagă pe acela care corespunde personalităţii, resurselor, interesului, înclinaţiilor, talentelor elevilor”.

Cei şase specialişti reuniţi de ministrul Educaţiei avertizează că „paradigma actuală: ‘a toci, a reproduce, a uita’, fără înţelegerea celor reproduse – trebuie să dispară din logica şcolii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here