eleviElevii şi preşcolarii se vor întoarce de luni la cursuri după o vacanţă de o săptămână, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Astăzi încep cursurile celui de al doilea semestru al anului școlar, următoarea vacanță, cea de primăvară, fiind prevăzută între 11 și 19 aprilie, potrivit calendarului aprobat de MECS. Dar până atunci, elevii vor participa la simularea examenelor de evaluare națională, clasa a VIII-a – 23,24 și 25 februarie. În ultima săptămână de școală înaintea vacanței de primăvară (6-10 aprilie) elevii vor putea participa la activități extrașcolare, în cadrul programului numit ‘Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!’.
Elevii se vor reîntoarce la cursuri în data de 20 aprilie și le vor încheia în data de 19 iunie. Simularea examenelor de Bacalaureat va avea loc în zilele de 2,3,4 și 6 martie.
Tezele din semestrul al II-lea se vor susţine, de regulă, până la data de 22 mai.
Absolvenţii de liceu se vor putea înscrie la prima sesiune a examenului de bacalaureat între 25 şi 29 mai şi vor încheia cursurile în 29 mai. Prima sesiune de bacalaureat va începe pe 8 iunie cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Evaluarea naţională va începe anul acesta pentru absolvenţii de clasa a VIII-a pe data de 22 iunie, cu proba de limba şi literatura română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here