Sursă foto: facebook Mihai Răzvan Moraru

După negocieri la sânge, care au început imediat după alegerile parlamentare, pare că PLUS (care este cu USR în alianță) și-a adjudecat cea mai înaltă funcție de la Casa Albă, în timp ce PNL va trebui să se mulțumească cu cele două poziții de subprefect. 

Cele mai mari șanse de a prelua funcția de prefect le are un tânăr antreprenor de succes, în domeniul agriculturii. Este vorba despre Mihai Răzvan Moraru, liderul PLUS Buzău, care a candidat pe prima poziție la Senat. 

Sursă: facebook Mihai Răzvan Moraru

Surse politice ne-au precizat că, în momentul de față, aceasta ar fi varianta cea mai plauzibilă, doar că, în politică ne putem aștepta la orice răsturnare de situație. 

PNL ar fi vrut să îl promoveze șef la Casa Albă pe preotul Viorel Holban, fost primar și fost candidat la Primăria municipiului Rm. Sărat. Este posibil ca, după noile negocieri, Holban să ocupe un post de subprefect. 

Rămâne de văzut în ce ecuație se va mai regăsi Adina Moiseanu, actualul prefect interimar, susținut tot de PNL, nefiind exclusă promovarea în funcția de secretar general al Prefecturii, o poziție nouă, înființată prin ordonanță de urgență. De asemenea, semne de întrebare sunt și în legătură cu cel de-al doilea subprefect, post ocupat acum de Alecu Vasile. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.