Toate structurile M.A.I., sub autoritatea instituției Prefectului, au participat la acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul COVID-19, în zonele aglomerate din județul Buzău

În perioada 06-09 iulie a.c., peste 480 de efective, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, jandarmi, cadre I.S.U. polițiști locali, precum și reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănatate Publică, Registrului Auto Român, A.N.P.C. și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Traficul Rutier, au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, la terase și în trafic.
De asemenea, au fost efectuate acţiuni specifice de control in trafic, în scopul prevenirii si combaterii oricăror abateri de la respectarea normelor legale privind siguranța si legalitatea acestor tipuri de transport, raportat având în vedere și prevenirea răspândirii virusului COVID- 19, fiind verificate peste 500 de mijloace de transport public.
Cu această ocazie au fost aplicate 167 de sancțiuni contravenționale dintre care 106 pentru nerespectarea prevederilor Lg 55/2020 privind nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Acțiunile au avut ca scop verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de alertă, precum și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților pe toate palierele, fiind angrenați polițiști din toate domeniile de competență.
Pe timpul acțiunii au fost verificate peste 130 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Au mai fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii. nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (41) şi 20 de sancțiuni pentru fapte de natură economică.
Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
Şi în weekend urmează să fie efectuate acțiuni pe raza județului Buzău, forțele de ordine publică acționând permanent în sistem integrat pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii virusului COVID19, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

În data de 06 iulie a.c., administratora unei societăți comerciale din municipiul Buzău a fost depistată în timp ce încălca prevederile privind manipularea produselor alimentare, motiv pentru care a fost sancționată contravențional conform HG 984/2005 privind stabilirea si sancționarea contravențiilor la normele sanitare, veterinare și pentru siguranța alimentelor
În data de 08 iulie a.c., a fost depistat un prahovean în vârstă de 41 de ani, care conducea un autoturism –mijloc de transport public, în timp ce nu purta masca de protecție, de asemenea nici alți doi pasageri nu purtau măștile de protecție.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020 pentru nepurtarea măștii de protecție în spațiile publice închise, mijloace de transport în comun cu amendă de 1000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here