În primele doua luni ale anului 2021, Comisariatul Judeţean Buzău al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 80 de inspecţii, din care 16 au fost inspecţii planificate şi 64 neplanificate. Dintre cele neplanificate, un număr de 36 au avut la bază sesizări sau petiţii, multe vizând primării din judeţ.

În urma controalelor, au fost aplicate 27 de amenzi contravenţionale în valoare de 538.500 lei. Din acestea, 18 au fost achitate, 18 sunt in termen si 1 achitată si contestată.

Principalele neconformităţi constatate în urma controalelor menţionate au fost gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor deţinute sau generate în urma desfăşurării activităţii, abandonarea de deşeuri menajere sau reciclabile în zone nepermise, necolectarea selectivă a deşeurilor reciclabile în vederea valorificării şi neimplementarea de către UAT-uri a prevederilor din legislaţia privind regimul deşeurilor.

De la începutul anului şi până în prezent, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Buzău, au efectuat acţiuni de inspecţie şi control pentru verificarea stării de salubrizare a localităţilor şi respectarea prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor la 11 UAT-uri, s-au aplicat 12 sancţiuni, din care 12 de amenzi în valoare de 215.000 lei.

”Având în vedere situaţia epidemiologică înregistrată pe teritoriul României în contextul apariţiei şi înmulţirii cazurilor de infectare cu noul coronavirus, comisarii GNM-CJ Buzău au acordat o atenţie deosebită acestui aspect, monitorizând modul în care operatorii şi serviciile publice de salubritate au respectat graficul privind colectarea şi predarea în vederea eliminării a deşeurilor menajere, cât şi în scopul valorificării celor reciclabile, provenite de la populaţie şi de la agenţii economici”, se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here