Astăzi, 29 aprilie, militarii Garnizoanei Buzău, în colaborare cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – filiala Buzău şi autorităţile administraţiei publice locale, au sărbătorit „Ziua Veteranilor de Război”  – o zi specială, un moment de referinţă pentru a cinsti şi omagia venerabilii ostaşi ai ţării.IMG 0580În acest an se împlinesc 80 de ani de la intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial. Sacrificiul militarilor români, sub misiunea sacră a eliberării teritoriului național, nu trebuie uitat, iar noi militarii avem datoria morală de a fi alături de veteranii de război, adevărate istorii vii, față de care instituția militară își îndreaptă aprecierea și respectul.IMG 0605România sărbătorește, în data de 29 Aprilie, Ziua Veteranilor de Război. Numărăm astăzi 2.610 supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial, cărora trebuie să le mulțumim pentru credința și bărbăția cu care au rezistat în vremurile de încercare.IMG 0622Ceremonia militară dedicată Zilei Veteranilor de Război s-a desfăşurat la Domul Central din „Cimitirul Eroilor” din Buzău și au participat veterani de război, reprezentanţi ai autorităţilor locale, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre militare în  activitate, retragere şi rezervă.IMG 0625După ceremonie, veteranilor de război, prezenți la activitate, le-a fost vernisată, la sediul comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, colecția privată a pictorului Ioan Ștefan Sălăgean de exponate și efecte militare din perioada celor două conflagrații mondiale.DSC 0102În semn de recunoaştere a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă, pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României, s-a instituit, prin Hotărârea Guvernului nr. 1222 din 10 octombrie 2007, „Ziua Veteranilor de Război”, care se organizează anual, pe 29 aprilie. La 29 aprilie 1902, Regele Carol I a instituit prin Înalt Decret titlul-calitatea de veteran de război pentru foştii luptători din Războiul de Independenţă.” , au transmis oficialii Diviziei 2 Infanterie Getica Buzău. DSC 0094

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here