Grupele de U17 şi U19 ale Gloriei Buzău au debutat în cadrul Campionatului Naţional de Fotbal împotriva echipelor similare de la CSM Galaţi. 

În primul meci, elevii lui Mugurel Măndoiu şi Vasile Lazăr au reuşit să se impună cu scorul de 4-1 (la pauză, 3-0), golurile fiind marcate de Mădălin Socol (2), Dragoş Lazăr şi Valentin Bucur. Din primul unsprezece au intrat pe teren şi patru jucători de la echipa de seniori. Este vorba despre goalkeeper-ul Dragoş Horeboiu, care pe parcursul celor 90 de minute a avut câteva intervenţii excelente, Mădălin Socol şi Dragoş Lazăr, care şi-au înscris numele pe lista marcatorilor şi Claudiu Ionescu-Racoviţeanu, cel care a purtat cu responsabilitate banderola de căpitan.WhatsApp Image 2021 04 29 at 11.50.22 773x380 1În cel de al doilea meci, la U17, dar cu un an mai mici decât adversarii lor, elevii lui Anton Nicolae şi Vasile Lazăr au obținut o primă repriză foarte bună, reuşind chiar să deschidă scorul prin Marian Andrei Ivan. Din păcate pentru aceştia, golurile primite pe finalul primei părţi şi începutul celei de a doua, dar şi plusul de talie şi experienţă al gălăţenilor au avut efectul scontat. Victorie pentru CSM Galaţi, 1-4, la un scor, totuşi, prea sever în raport cu ceea ce s-a jucat în teren.

SCM Gloria Buzău se va deplasa etapa următoare la Focşani, unde va întâlni LPS-ul din localitate, partidele fiind programate sâmbătă, 8 mai 2021, de la orele 12:00 (U19) şi 14:00 (U17). 

Sursă info: site SCM Gloria Buzău

Foto arhivă: CS Afumaţi – SCM Gloria Buzău / Mădălin Socol – în echipament roşu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here