Mai multe marionete uriașe au încântat publicul buzoian, în amfiteatrul din Parcul Tineretului, la unul dintre ultimele spectacole din cadrul Buzău International Arts Festival (BIAF). S-a jucat piesa „Băiețelul care se putea mușca de nas”.FB IMG 1632541343728Spectacolul, pus în scenă de Selma Dragoș, care semnează regia, și de Smaranda Găbudeanu, care semnează coregrafia, vine cu o propunere atipică față de celelalte producții pentru copii: de data aceasta cei care trebuie să tragă învățăturile la final sunt părinții.

Într-o vreme de poveste, un băiețel a reușit să facă ceva cu totul și cu totul extraordinar, chiar imposibil, ar zice unii: s-a mușcat de nas!
Cum un fenomen atât de nemaipomenit, unic în univers, multivers și orice vers, nu poate fi ținut secret, mama și tata s-au agitat, s-au sfătuit și au concluzionat că trebuie să fie văzut de toată lumea. Doctorul l-a consultat, a cercetat și s-a mirat. Influencerul l-a învățat tot ceea ce trebuie să știe pentru a ajunge mare vedetă. Jurnalista l-a mediatizat. Primarul chiar l-a premiat. O mulțime de oameni au venit curioși la marele eveniment organizat cu această ocazie. Dar, preocupați fiecare de ale lor, cei mari au cam uitat să-l întrebe pe copil ce își dorește cu adevărat?” – prezentare BIAF.FB IMG 1632541340775Un spectacol comic pentru copii, care are o latură educativă ce se adresează părinților, „primilor pentru a-și găsi în băiețel un aliat, celor din urmă pentru a învăța să devină ei înșiși niște aliați ai propriilor copii.” (Alex Moldovan)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here