Președintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu, proaspăt ales membru în Biroul Executiv al formațiunii la nivel central, a reacționat după prezența slabă a cetățenilor din municipiul Buzău, la referendumul organizat ieri. 

Buzoienii nu au tăcut prin neprezentarea la referendumul primarului Toma, ci au transmis foarte multe prin această atitudine!

Puțin peste 10% dintre buzoieni au ieșit la vot duminică pentru unirea muncipiului Buzău cu Ținteștiul, drept dovadă referendumul a fost un fiasco total pentru PSD și mai ales pentru auto intitulatul cuceritor, „valoare națională”, Constantin Toma.

Buzoienii nu au tăcut, au transmis de fapt un mesaj clar: NU NE INTERESEAZĂ FORMELE FĂRĂ FOND!

Mai exact, buzoienii nu au mers în secțiile de votare, deși a fost o duminică cu vreme frumoasă, pentru că NU AU ȘTIUT ce și pentru ce să voteze!

Referendumul și ideea unirii muncipiului cu Ținteștiul nu au fost prezentate buzoienilor conform unei strategii de dezvoltare. Oamenii NU au primit informații în legătură cu un eventual impact economic și social ce ar putea rezulta în urma acestui demers.

Pliantele colorate, bannerele, panourile publicitare și articolele laudative în presa națională, prin care a fost promovat un “Buzău Mare”, au stârnit ZERO interes buzoienilor. Nu poți să înșiri pe o hârtie lucruri fară a fi fundamentate, fără o bază, fără cifre statistice. Locuințe pentru tineri, spital și tot felul de fantasmagorii care ar răsări peste noapte, doar dacă s-ar produce marea unire, sunt de-a dreptul aberații pentru oamenii care înțeleg cât de puțin sistemul administrativ.

Domnul Toma și restul staff-ului de campanie al domnului primar, care s-a ocupat de mare campanie pentru referendum, ar trebui să știe un lucru foarte simplu: nu mai merge cu vrăjeala!

Au aruncat banii buzoienilor pe fereastră cu o campanie extrem de costisitoare și ineficientă. Lucru pe care noi l-am semnalat în nenumărate rânduri!

Buzoienii sunt oameni echilibrați și își doresc să fie informați, însă PSD a crezut că încă mai “merge și așa”.

Ei bine, buzoienii au dat o lecție despre dorința acestui electorat de a fi respectat tocmai printr-o bună comunicare și transparență.

Domnilor de la PSD, periculos nu este să nu fiți votați, ci periculos pentru Buzău este că le-ați creat oamenilor impresia că votul lor oricum nu contează!

Asta ar trebui să dea de gândit acestor politicieni învechiți, lipsiți de viziune și poate chiar și de rațiune.
Buzăul nu a pierdut la referendum, ci a câștigat o generație, un electorat care transmite mult mai multe prin lipsa de interes pentru proiectele administrative. , este mesajul transmis de președintele PNL Buzău, Gabriel Avrămescu, pe pagina sa de facebook. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here