
O echipă a Primăriei, delegație condusă de viceprimarul Oana Matache, reprezintă orașul Buzău, în standul României, la cel mai important târg de investiții și imobiliare din Europa – EXPO REAL München, din Germania, eveniment organizat în perioada 11 -13 octombrie.
„Am onoarea să conduc echipa care reprezintă Buzăul, pentru prima dată, la EXPO REAL München- cel mai important târg de investiții și imobiliare din Europa. Învățăm de la cei mai buni despre cum putem promova și conecta Buzăul astfel încât să atragem parteneri pentru investiții.Proiectele prioritare pe care le promovăm în cadrul târgului ca fiind de interes pentru orașul Buzău în vederea dezvoltării viitoarelor parteneriate public-private sunt: construcții de locuințe, parcări și pasaje subterane, dezvoltarea parcului industrial, clinici și spital, atragerea proiectelor de tip start-up & inovație.
Târgul Expo Real München, aflat anul acesta la a 23-a ediţie, reprezintă pentru Buzău o oportunitate excelentă de a întâlni şi interacţiona cu participanți din peste 70 de ţări, fiind un pandant al networking-ului internaţional, al proiectelor de anvergură, al investiţiilor şi finanţărilor transfrontaliere.
Aici se reunesc toate verigile lanţului valoric din domeniu – de la dezvoltatori de proiecte, investitori şi finanțatori, la regiuni economice şi oraşe – transformând expoziţia într-un eveniment unic pe piaţa internaţională.” , a transmis viceprimarul Oana Matache.
Din delegația de la Buzău face parte și directorul Centrului Cultural „Al. Marghiloman” Buzău. Florina Potârniche a împărtățit impresiile din prima zi a evenimentului de la München:
„Prima zi la EXPO REAL, cel mai important târg de investiții și imobiliare din Europa, având marea bucurie și onoare de a reprezenta și de a prezenta orașul care-mi este acasă #buzăuopencity:


