Sunt imagini desprinse din realitatea acestei perioade, la Buzău, unde evoluția COVID continuă să scoată la iveală un sistem sanitar nepregătit să facă față, dar și gravitatea situației epidemiologice. Mulți pacienți, care suferă de alte afecțiuni, sunt ținuți/tratați pe holul principal al celei mai mari unități medicale, din cauza lipsei de spațiu de internare.

Este încă un peisaj care ar trebui să le dea de gândit atât autorităților, uneori incompetente în misiunea de a aplica măsuri la nivel central pentru îmbunătățirea condițiilor din sistemul sanitar, cât și cetățenilor care încă nu conștientizează efectele îmbolnăvirilor cu coronavirus. 

Situația este critică în continuare (și) la U.P.U., curtea spitalului fiind plină de ambulanțe în care pacienții sunt tratați și așteaptă un loc de internare…245979506 411653033666557 9077961162152360471 nFotografiile au fost publicate de deputatul Gabriel Avrămescu, președintele PNL Buzău.

Aceasta este imaginea disperării. Se întâmplă acum, la Spitalul Județean din Buzău. Din cauza valului de persoane infectate cu Covid, triajul s-a mutat pe holuri. Locuri la terapie intensivă nu mai sunt demult. Dacă Spitalul Județean intră în colaps, județul nostru rămâne fără sistem de sănătate.

Suntem în război cu un virus parșiv care ne poate ataca oricând mama, sora, fratele. Avem însă arme.

Avem VACCINUL! E timpul să fim responsabili, să ne protejăm și să îi protejam pe cei dragi, să ne păzim familia și viața. Buzăul este încă sub media națională la rata de vaccinare. Putem schimba acest lucru, putem învinge împreună!

Acum este momentul să lăsăm deoparte luptele politice, sa lăsăm deoparte tot ce ne dezbină și să privim către ceea ce ne unește! În fața suferinței și a morții suntem egali. Să punem pe primul loc sănătatea și viața! , a scris deputatul buzoian, pe pagina sa de facebook, într-o postare la care a atașat fotografii sugestive. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here