„Profesionalism și împlinire în arta zborului”, este titlul unei postări prin care Ministerul Apărării, prin Forțele Aeriene, îl promovează, astăzi, pe unul dintre cei mai apreciați tehnicieni de bord de pe elicopterele Socat, aflate în dotarea Armatei Române. Este vorba despre maistrul militar Silvian-George Ionescu, născut la Poșta Câlnău, absolvent al școlii militare de la Boboc, acum activând în Baza Aeriană 95 din Bacău.   

,,Originar fiind din Poșta Câlnău, foarte aproape de aerodromul Boboc, am fost fascinat întotdeauna de avioanele și elicopterele ce brăzdau cerul în lung și în lat și nu ratam niciodată ocazia să le fac cu mâna.

Mi-am dorit de mic să îmbrățișez cariera militară și arc peste timp, nu-mi vine să cred cum au evoluat lucrurile, deoarece parcă ieri intram sfios pe poarta Bazei 95 Aeriană, plin de entuziasm și exuberanță.

Funcția pe care o îndeplinesc îmi oferă satisfacții zilnice prin multitudinea de activități întreprinse și prin complexitatea lor, iar zborul înseamnă pentru mine împlinire, un sentiment unic, o experiență diferită trăită în mod deosebit de fiecare dată.257873759 196468309331867 3024896798794158359 nZborul este un cumul de activități la care conlucrează <<o armată>> de colegi și pe această cale țin să mulțumesc tuturor, tehnicilor de la sol și inginerilor din cadrul Escadrilei 952 pentru contribuția lor zilnică pentru ca elicopterele să fie gata de zbor și colegilor piloți alături de care executăm misiunile cu succes și care mă aduc acasă în siguranță.

Căsătorit fiind, familia reprezintă totul pentru mine, deoarece mă sprijină și mă susține în tot ceea ce fac, iar Baza 95 Aeriană este a doua mea familie, o familie adoptivă la care mă întorc mereu cu plăcere, fie din concediu, misiune internă sau externă. , a declarat buzoianul. 

„Colegul nostru a făcut parte, în anul 2020, din detașamentul Carpathian Pumas dislocat în Mali, Africa, unde a reprezentat cu succes și mândrie renumele țării și, implicit, al Bazei 95 Aeriană.

Cu o experiență de peste 1000 de ore de zbor, își dorește în viitor, ca din punct de vedere profesional, să devină tehnic de bord instructor: ,,Consider că sunt pregătit să îmi învăț colegii mai mici să devină profesioniști în ceea ce vor face și să reprezinte cu succes Baza 95 Aeriană.

Originar din Buzău, maistrul militar clasa a III-a Silvian-George Ionescu îndeplinește funcția de tehnic de bord în cadrul Escadrilei 952 Elicoptere Socat din Baza 95 Aeriană din Bacău și este absolvent al Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri ,,Traian Vuia “, Boboc.258158250 196468305998534 2376198061334578121 n

Felicitări, Silvian, pentru profesionalismul și implicarea de care dai dovadă și mult succes în tot ceea ce faci! , este mesajul postat pe pagina de facebook a Forțelor Aeriene. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here