Episcopul Chesarie Căpățână a fost comemorat, săptămâna aceasta, la Buzău, cu prilejul împlinirii a 175 de ani de la trecerea sa în neființă.

Ziua de comemorare a început cu Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de șase preoți și doi diaconi, în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial.FB IMG 1638603568293În continuare, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, a avut loc Simpozionul cultural-comemorativ Episcopul Chesarie al Buzăului (1825-1846) – 175 de ani de la intrarea sa în veșnicie. La eveniment au participat consilieri și inspectori eparhiali, protoierei, preoți, oficialități militare, inspectori școlari, cadre didactice, elevi de la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” și alți invitați.FB IMG 1638603582389Cuvântul de deschidere, intitulat Chesarie – ierarhul vizionar, deschizător de drumuri, a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, care a reliefat personalitatea providențială a episcopului din prima jumătate a secolului al XIX-lea.FB IMG 1638603577805„Asumându-și cu maximă responsabilitate și în frică de Dumnezeu misiunea de întâi slujitor al Bisericii lui Hristos din sud-estul Țării Românești, cu gândul la vrednicii săi înaintași și cu privirea încrezătoare spre viitorul națiunii române, vlădica Chesarie a purces pe un drum lung și anevoios, de revigorare a vieții sociale, culturale și gospodărești, care a presupus traducerea în faptă, timp de două decenii, a unui temerar program de rectitorire a Eparhiei Buzăului, în toate compartimentele vieții sale bisericești; o realitate admirabilă și incontestabilă ce ne îndreptățește să împărțim istoria acestei episcopii în două perioade: înainte de Chesarie și după Chesarie. Tocmai de aceea, toți succesorii săi în scaunul episcopal de la Buzău, de la militantul unionist Filothei Pârșoi și cărturarul Dionisie Romano, până la gospodarul Arhiepiscop Epifanie Norocel, apreciindu-i înțelepciunea de a fi valorificat moștenirea trecutului, din perspectiva creării condițiilor optime necesare dezvoltării culturii și învățământului românesc, s-au raportat la marele Chesarie cu respectul, prețuirea și recunoștința ce se cuvin oamenilor binecuvântați de Dumnezeu cu har peste har”, a afirmat Chiriarhul locului.FB IMG 1638603599142

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a precizat că activitatea remarcabilă a Episcopului Chesarie constituie un reper pentru toți slujitorii Sfintelor Altare.

„Conștient de însemnătatea responsabilităților asumate în momentul alegerii și învestirii Noastre cu mantia demnității de Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, nu de puține ori, gândurile ce mi-au mișcat cugetul spre reflecție asupra trecutului au zăbovit îndeosebi asupra lucrării pastorale, liturgice, culturale și ctitoricești a ierarhului cu nume de împărat (Καίσαρας), care, prin amploarea și însemnătatea activităților multiple desfășurate în cei 21 de ani de slujire episcopală, raportate la capacitatea sa aproape supraomenească de a cuprinde toate segmentele vieții bisericești, cu excepția cugetării teologice, ne duce cu mintea – cel puțin, în opinia Noastră – spre un alt mare binefăcător și reorganizator al Bisericii Creștine din veacul al IV-lea, Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. […] În această logică, a prețuirii și recunoștinței față de arhipăstorii istoricei Eparhii a Buzăului, în frunte cu marele Episcop Chesarie Căpățână, am gândit toate proiectele de restaurare, înfrumusețare și îmbogățire a patrimoniului cultural bisericesc încredințat Nouă spre administrare, proiecte inițiate și derulate pe parcursul celor aproape nouă ani de slujire ca Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.FB IMG 1638603574643În cadrul simpozionului, pe parcursul unei singure sesiuni, au susținut prelegeri: pr. prof. univ. dr. Mihail-Simion Săsăujan, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București – Episcopul Chesarie al Buzăului și contemporanii săi. Coordonate ale organizării vieții bisericești din Țara Românească în prima jumătate a secolului al XIX-lea; pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași – Chesarie al Buzăului, iubitor de patrie și cultură, om îmbunătățit; arhim. asist. univ. dr. Chiril Lovin, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București – Episcopul Chesarie al Buzăului, promotor al artelor sacre; pr. prof. dr. Nicolae Moraru, Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău – Episcopul Chesarie al Buzăului, promotor al culturii și al educației în epoca prepașoptismului; prof. Constantin Coman, Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău – Episcopul Chesarie, ctitor de epocă modernă la Buzău.FB IMG 1638603571594A urmat prezentarea volumului ce conține prelegerile pregătite pentru simpozion, precum și a medaliei jubiliare, pe care se află imprimate chipul Episcopului Chesarie și imaginea Palatului brâncovenesc, rectitorit de el între anii 1840–1844.FB IMG 1638603605155Manifestările religioase și culturale s-au încheiat la Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului”, unde Părintele Arhiepiscop Ciprian a oficiat slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Episcop Chesarie Căpățână.FB IMG 1638603602039

Sursă info+foto: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here