Cazul în care patru buzoieni au fost depistați că au obținut certificate de vaccinare  anti-COVID, cu sprijinul unui cabinet medical din Giurgiu, fără însă a le fi administrate dozele (vezi știrea inițială), se transformă într-o anchetă de proporții. Investigațiile ar putea scoate la iveală o adevărată rețea de falsificare a certificatelor de vaccinare, activitate de pe urma căreia ar fi și mai mulți beneficiari, tot buzoieni sau cetățeni din alte județe.  

Ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Buzău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județele Buzău, Giurgiu și Ilfov, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări în legătură modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti Covid-19.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2021-2022, 4 buzoieni cu vârste cuprinse între 26 şi 52 de ani, ar fi beneficiat de vaccinare anticovid, vaccinare care s-ar fi realizat în mod fictiv, scopul fiind obţinerea certificatului specific.

Intermediarii acestei acţiuni ar fi fost mai mulţi angajaţi ai unui cabinet medical individual din Giurgiu, persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 61 de ani.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe documente, înscrisuri şi medii de stocare.

Polițiștii au pus în executare 8 mandate de aducere, iar persoanele cercetate au fost conduse la sediul Poliției, pentru audieri sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals.

Având în vedere posibilitatea extinderii cercetărilor atât cu privire la numărul persoanelor implicate, cât şi cu privire la faptele săvârşite, dosarul penal a fost declinat spre competentă soluţionare unităţii de parchet.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.” , transmite Biroul de Presă al IPJ Buzău. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here