Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliul Județean, au fost aprobate mai multe proiecte de hotărâre care nu suportau amânare. De la ședință au absentat nouă aleși, însă cvorumul a fost întrunit, iar proiectele supuse dezbaterii au fost votate în unanimitate. 

Am aprobat indicatorii tehnici pentru un pod în comuna Chiojdu, pe DJ 103 P. Acolo o să avem o investiție foarte importantă pentru că acel pod trebuia reabilitat.

Am mai intrat parteneri cu Poliția și Inspectoratul Școlar pentru organizarea unui concurs de educație rutieră.

Cel mai important proiect de astăzi a fost cel prin care am făcut solicitarea ca anumite clădiri și terenuri din Pietroasele, zona termelor romane, să treacă de la Ministerul Culturii în patrimoniul județului Buzău, pentru a putea aplica pe fonduri europene un proiect de infrastructură turistică. , a declarat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, după ședința extraordinară de azi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here