Polițiştii buzoieni acordă o atenție deosebită cazurilor de violență domestică. Pe lângă intervențiile și măsurile luate în astfel de cazuri, polițiștii desfășoară activități pentru informarea cetățenilor, în vederea prevenirii faptelor comise cu violență.
În primele 10 luni ale anului 2019, la nivelul judeţului Buzău, polițiștii au emis 198 de ordine de protecție provizorii, dintre care 120 au fost transformate în ordine de protecție.

Violența asupra femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului din lume. Are loc acasă, pe stradă, la şcoală, la locul de muncă, în tabere de refugiați, în spitale. În măsură mai mare sau mai mică, se petrece în toate țările din lume, indiferent de etnie, rasă, vârstă, mediul de proveniență, venit sau nivelul de educație.
Polițiştii buzoieni acordă o atenție deosebită cazurilor de violență domestică. Pe lângă intervențiile și măsurile luate în astfel de cazuri, polițiștii desfășoară activități pentru informarea cetățenilor, în vederea prevenirii faptelor comise cu violență.
De la începutul acestui an, poliţiştii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.
În primele 10 luni ale anului 2019, la nivelul judeţului Buzău, polițiștii au emis 198 de ordine de protecție provizorii, dintre care 120 au fost transformate în ordine de protecție.
Ordinele de protecție provizorii au fost emise la solicitarea victimelor, cele mai multe infracțiuni fiind comise la domiciliul subiecților. Din punct de vedere al locului comiterii faptei, 49% dintre ordinele de protecție provizorii au fost emise pentru fapte comise în mediul urban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here