2017 a fost pentru buzoieni anul în care s-a dat startul construirii celui mai mare penitenciar din zonă, la standarde europene, de la Unguriu, dar şi înfiinţării unei Bănci naţionale de gene în domeniul legumicol, precum şi anul revenirii acasă a celebrului interpret de muzică populară Benone Sinulescu, la împlinirea vârstei de 80 de ani, printr-un festival-concurs care-i poartă numele.

Vicepremierul Marcel Ciolacu a anunţat pe 31 august, la Buzău, unde a fost însoţit de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, că în localitatea Unguriu urmează să se construiască cel mai mare penitenciar din regiune. Închisoarea ar urma să se ridice pe structura a trei unităţi militare dezafectate, pe un teren de 15 hectare.

„Împreună cu ministrul Justiţiei, preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul comunei Unguriu am avut o vizită la fosta unitate militară din comuna Unguriu. Au fost şi reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale şi domnul ministru a fost de acord cu locaţia, în vederea unui viitor penitenciar pe raza judeţului Buzău. Începutul este prin transferul terenului de la Ministerul Apărării Naţionale la Ministerul Justiţiei. Apoi o să vedem sursele de finanţare: fonduri europene, ori din Planul Junker, ori investiţie prin Banca Mondială”, a declarat, la acel moment, pentru AGERPRES, vicepremierul Marcel Ciolacu.

Noul penitenciar va fi construit pe structura cazărmilor din incinta a două unităţi militare, pe un teren de 15 hectare, în interiorul localităţii Unguriu, spaţiile fiind racordate la utilităţi.

Autorităţile apreciază că prin construirea acestui penitenciar ar urma să fie create circa 1.500 de locuri de muncă în următoarea perioadă.

Pe 6 decembrie, Guvernul a aprobat memorandumul care prevede construcţia a două penitenciare, cu o capacitate de câte 1.000 de locuri, în judeţele Prahova şi Buzău, dar şi înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie Penitenciară şi Probaţiune.

„Pentru construirea penitenciarului de la Unguriu, din judeţul Buzău, terenul pe care au funcţionat cele trei unităţi militare a trecut din administrarea Ministerului Apărării în cea a Ministerului Justiţiei, printr-o hotărâre de Guvern adoptată în noiembrie. În locul celor trei unităţi militare va fi construit un penitenciar modern, care respectă toate cerinţele Curţii Europene a Drepturilor Omului. Închisoarea va avea un regim semideschis. Patrimoniul celor trei foste unităţi militare de la Unguriu, desfiinţate de Ministerul Apărării, în urmă cu 15 ani, cuprinde circa 15 hectare de teren şi nu mai putin de 17 clădiri”, a anunţat ministrul Tudorel Toader, pe pagina sa de facebook.

Cele mai gustoase roşii româneşti vor putea fi cumpărate, începând din acest an, şi din hypermarketuri, după ce mai multe companii şi-au arătat interesul pentru răsadurile Staţiunii de cercetare legumicolă Buzău.

„Mai multe lanţuri de magazine şi-au arătat interesul pentru roşiile româneşti tradiţionale, am reuşit încheierea unui contract ferm, cu un cunoscut retailer, care, în această primăvară, va cumpăra 60.000 de răsaduri pentru a fi oferite cultivatorilor’, a mai declarat, în februarie, directorul unităţi de cercetare, Constantin Vlad.

Directorul Staţiunii de cercetare din Buzău susţine că „lista rămâne deschisă”.

„Anul trecut, am produs circa un milion de răsaduri de legume, tomate, castraveţi, vinete, dar şi legume exotice, din păcate mai multe oferte nu au putut fi onorate, de aceea anul acesta vom mări suprafaţa de producţie pentru a nu se mai crea nemulţumiri”, a mai declarat sursa citată.

Constantin Vlad, autorul mai multor brevete de invenţie în domeniul tehnologiei legumicole, susţine că se impune şi schimbarea condiţiilor de producere a legumelor.

„Schimbările climatice nu mai permit cultivarea legumelor decât în spaţii protejate, lucrăm la realizarea unor semi-solarii care, pe de o parte să domolească expunerea solară, iar pe de alta, să evite ploile acide, tot mai numeroase în ultimii ani, pentru a se obţine recolte sigure şi de bună calitate”, a mai declarat Vlad.

***
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat pe 4 octombrie, la deschiderea târgului ‘Toamna buzoiană”, că anul viitor ţara noastră va avea o bancă de gene pentru legumicultură, floricultură, plante medicinale şi aromatice, pentru a realiza culturi din sămânţă proprie.

„Este o preocupare a întregului guvern pentru acest obiectiv extrem de important în cercetarea ţării, care, practic, îşi propune realizarea seminţelor necesare pentru a realiza culturi din sămânţă proprie”, a declarat Daea.

Ministrul Agriculturii a spus că a fost creat cadrul juridic pentru realizarea băncii de gene la Staţiunea de cercetare legumicolă din Buzău.

„Hotărârea de guvern a fost aprobată, am creat cadrul juridic ca să putem să le acordăm sume importante de la bugetul statului pentru teme de cercetare majore. Avem în vedere că la Buzău, cu fonduri europene şi cu contribuţia guvernamentală, să realizăm banca de gene pentru legumicultură, pentru floricultură, pentru plante medicinale şi aromatice”, a afirmat Daea.

Ministrul Agriculturii susţine că „sunt paşi făcuţi până acum, vor fi şi alţii, în aşa fel încât anul viitor să ne găsească cu o structură funcţională şi să dezvoltăm cercetarea în domeniu, astfel încât România să nu fie dependentă de seminţele din import”.

***
Pe 10 iunie, la Buzău s-a deschis Târgul „Drăgaica” într-un nou format, care a permis câtorva zeci de mii de români, dintre care mulţi în străinătate, să urmărească live evenimentul.

Timp de 15 zile, peste 100 de artişti au evoluat pe scena special amenajată, la care se adaugă zeci de instalaţii de agrement şi peste 40 de meşteşugari din toate zonele ţării, care şi-au prezentat produsele.

„Din timpuri imemoriale, Drăgaica s-a numit ‘Târgul dintre ţări’, unde, în perioada verii, îşi dădeau întâlnire producători şi comercianţi din cele trei ţări române. Aceasta este cea mai importantă marcă locală a Buzăului, iar acest avantaj trebuie transpus într-o nouă viziune adaptată epocii”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

Sărbătoarea populară de Sânziene sau Drăgaica — 24 iunie — este una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite serbări prilejuite de solstiţiul de vară, care marchează mijlocul verii agrare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here