Tinerii formează primul grup de inițiativă din România pentru susținerea învățământului tehnic și profesional.
Elevii, aleși dintr-un număr de peste 270 de candidați, își vor reprezenta colegii și vor aduce schimbarea din interior în cadrul sistemului educațional.
Membri ligii au participat deja la primele activități: un curs de leadership și comunicare pentru elevi și un curs de dezvoltare de abilități de viață la copii și tineri pentru profesori.
Proiectul Liga Elevilor Meseriași face parte din programul România Meseriașă, demarat de OMV Petrom.

Buzău, 23 mai 2018 – Liga Elevilor Meseriași, primul grup de inițiativă din învățământul tehnic și profesional, și-a ales reprezentanții din județul Buzău. Cei 27 de elevi selectați din peste 270 de aplicanți au participat la primul curs de leadership și comunicare susținut de Fundația LEADERS. Aceștia vor participa, pe parcursul anului, la o școală de vară de advocacy, precum și la întâlniri cu reprezentanți din Parlamentul României și cu angajatori, pentru a aduce schimbarea din interior în cadrul sistemului de învățământ.

„Ne-am bucurat să găsim printre tinerii meseriași din județul Buzău elevi cu foarte mult potențial, care vor să aducă o schimbare în bine în școala lor, dar și în sistemul de învățământ profesional și tehnic. A fost dificil să alegem doar un elev pentru fiecare liceu din Buzău, motiv pentru care am ajuns la un număr de 27 de elevi, în loc de 20. Rezultatul e o echipă de tineri foarte buni despre care suntem convinși că, după ce vor fi urmat cursurile din cadrul Ligii Elevilor Meseriași, vor fi pregătiți să convingă autoritățile și angajatorii că merită sprijinul lor pentru a învăța meseria pe care au ales-o. Nu în ultimul rând, pentru că schimbarea poate începe de la un om, dar continuă doar susținută de o echipă, ne dorim ca elevii din Ligă să lucreze alături de colegii lor din liceu pentru un viitor mai bun. Tinerii ne-au demonstrat că înțeleg problemele din sistemul de învățământ tehnic și profesional și avem convingerea că împreună putem schimba viețile meseriașilor de mâine.”, a declarat Mona Nicolici, Manager Departament Sustenabilitate OMV Petrom și Președinte al Juriului Ligii Elevilor Meseriași.

Cei 27 de elevi care formează prima Ligă a Elevilor Meseriași au trecut printr-un proces amplu de selecție, până la aflarea rezultatelor. Ei au completat un formular online, și-au făcut campanie de promovare în școli și au fost votați de colegii lor. În etapa finală, au participat la interviuri cu juriul de experți în leadership, comunicare și sustenabilitate. Lista completă a tinerilor care formează liga poate fi accesată aici.

Alexandru Ene, elev la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” din Buzău, a fost selectat în Liga Elevilor Meseriași. Despre ce înseamnă pentru el participarea în proiect și lucrurile pe care și le-ar dori să le schimbe, acesta declară: „În primul rând, participarea în Liga Elevilor Meseriași este pentru mine o șansă de a crește personal și de a ajuta la crearea unui viitor mai bun pentru noi și pentru generațiile viitoare. Mi-aș dori să avem laboratoare de practică dotate corespunzător, să încheiem parteneriate cu angajatori pentru a putea vedea cum se face meseria pe care ne-am ales-o și să avem posibilitatea să discutăm cu specialiști din domeniu despre potențialul adevărat al meseriilor pentru care ne pregătim.”

Elevii selectați în Liga Elevilor Meseriași reprezintă toate cele 20 de licee tehnologice și școli profesionale din județul Buzău. În județul Buzău sunt înscriși peste 9000 de elevi la instituții de învățământ tehnic și profesional, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din totalul la nivel național. De aceea, acest nou proiect a avut ca punct de plecare județul Buzău.

„Liga Elevilor Meseriași este o provocare atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice din învățământul profesional și tehnic buzoian. Cu ajutorul unor oameni frumoși și devotați de la OMV Petrom, 27 de elevi din licee tehnologice, sprijiniți de 24 de cadre didactice, vor avea posibilitatea de a se face cunoscuți la nivel național, aducând în atenția instituțiilor abilitate principalele probleme legate de formarea profesională a viitoarei forțe de muncă. Este o onoare pentru noi să fim județ pilot pentru un grup de inițiativă al elevilor IPT, care va avea drept scop îmbunătățirea procesului educațional.” adaugă prof. Elena Iordache, inspector școlar pentru învățământul profesional și tehnic și profesor coordonator în cadrul Ligii Elevilor Meseriași.

Liga Elevilor Meseriași este formată din 27 de elevi și 24 de profesori coordonatori, al căror rol este acela de a susține elevii în proiect. Programul a demarat cu un prim curs de leadership și comunicare pentru elevi susținut de Fundația LEADERS și un curs de dezvoltare de abilități de viață la copii și tineri pentru profesori susținut de către Fundația Pentru Dezvoltarea Societății Civile. Aceștia urmează să mai participe la următoarele activități pe parcursul anului:
● școală de vară de advocacy destinată tinerilor și cursuri de dezvoltare de abilități de viață la copii și tineri pentru profesorii coordonatori;
● întâlniri cu reprezentanți din Parlamentul României;
● întâlniri cu angajatori la nivel local şi naţional.

Liga Elevilor Meseriași este un proiect inovator care va pregăti primul grup de inițiativă care să aducă în dezbatere la nivel local și național problemele elevilor din învățământul tehnic și profesional. Proiectul face parte din programul România Meseriașă dezvoltat de OMV Petrom și se alătură celorlalte inițiative de susținere a învățământului tehnic și profesional din program: Tabăra Meseriașilor, Școala Petroliștilor, realizarea unui studiu pentru a identifica nevoile cu care se confruntă sistemul de învățământ profesional și tehnic, grupuri de lucru cu privire la soluțiile posibile pentru sistem, realizarea Raportului de Politică Publică – Provocări și Perspective în Învățământul Profesional și Tehnic și propunerea de modificări privind legislația ÎPT – OUG 81 învățământ dual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here