Până la această dată, în județul Buzău au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoarea totală de 80.000 de lei pentru nerespectarea regimului de izolare la domiciliu.

Facem precizarea că, potrivit art. 352 din Codul Penal, nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

Atragem atenția asupra necesității de a respecta cu strictețe măsurile instituite de autorități pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a infecției cu COVID – 19 și facem apel la cooperarea cetățenilor cu instituțiile implicate în managementul situațiilor de risc. Astfel, îndemnăm toți cetățenii județului să acționeze cu calm, responsbailitate și grijă față de cei din jur și față de cadrele medicale, să păstreze distanța socială pentru a limita posibilitatea infectării cu COVID – 19 și să încurajeze diseminarea de informații care provin numai din surse oficiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here