Ieri, Politistii din cadrul Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Municipiului Ramnicu Sarat au inceput urmarirea penala impotriva a patru functionari publici si alte 36 de persoane pentru inselaciune, fals in declaratii si abuz in serviciu contra intereselor persoanelor. Cele 36 de persoane sunt acuzate ca nu si-au declarat veniturile reale iar ca urmare au beneficiat ilegal ajutor de la stat pentru incalzirea locuintelor in perioada iernii 2009-2010. Cei patru angajati ai Primariei Ramnicelu sunt suspectati ca nu au efectuat verificarile necesare si ca au intocmit ilegal cereri de acordare a subventiei in numele unor rude. Drept urmare bugetul Agentiei de Prestatii Sociale a fost prejudiciat cu suma de 12.000 de lei.
Cercetarile in cazul acordarii iegale de ajutoare de incalzire au fost demarate in toamna anului 2010 la initiativa prefectului Paul Beganu ocazie cu care a fost depistat ca beneficiar al unui astfel de ajutor si viceprimarul comunei Ramnicelu, Alecu Ion.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here