Preşedintele Petre Emanoil Neagu a dat asigurari cetăţenilor municipiului Buzău că va încerca să găsească o soluţie pentru ca la intersecţia DN2 Euro 85 cu drumul către Florica să nu se mai producă atât de multe accidente.

În urma unei întâlniri ce a avut loc între preşedintele Neagu, vicepremierul Marcel Ciolacu şi ministrul transporturilor s-a găsit soluţia de a se realiza în zonă o bandă suplimentară, astfel încât cei care doresc să vireze către Florica să o poată face în condiţii de siguranţă.

„Atât eu cât şi cei de la Direcţia de Drumuri Naţionale, chiar şi deputatul Marcel Ciolacu care este vicepremier am luat legătura cu domnul ministru Răzvan Alexandru Cuc, cu factorii de răspundere din regionala din care noi aparţinem. Noi am propus un sens giratoriu, dar cei care au făcut măsurătorile de trafic au ajuns la concluzia că nu se poate face un sens giratoriu dar se vor face mai multe benzi. Lucrările vor începe, probabil, în primăvara anului viitor, este posibil chiar şi în această toamnă să înceapă, asta nu pot să ştiu. Acolo se va face o lărgire a carosabilului şi se va rezolva problema”, a declarat Petre Emanoil Neagu, preşedintele CJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here