imagesCAUIGA0EPostul Sfintei Marii este un post cu dată fixă, începe în fiecare an pe 1 august şi se termină în ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august). Lăsata secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie. În cazul în care 31 iulie este în zi de miercuri sau vineri, se lasă sec în seara zilei de 30 iulie. Cuvântul sec, din sintagma „lăsatul secului”, este înţeles de noi ca fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, de post. De multe ori ne este dat să auzim că nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Dar nu este aşa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfinţii Părinţi au rânduit să ne înfrânăm de la anumite bucate pentru o vreme, au făcut-o cu bună ştiinţă. Credinciosul nu trebuie să se mulţumească cu jumătăţi de măsură. Nu cu o parte din el trebuie să se apropie de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ci cu întreaga sa natură: trup şi suflet. Postul Adormirii Maicii Domnului nu a fost dintru început de aceeaşi durată în Biserica Răsăritului. Astfel, credincioşii din părţile Antiohiei posteau o zi, pe 6 august – de praznicul Schimbării la Faţă, cei din Constantinopol patru zile, iar creştinii din Ierusalim opt zile. Uniformizarea datei şi duratei postului pentru toată Ortodoxia, s-a făcut în anul 1166, la sinodul din Constantinopol din vremea patriarhului Luca Crysoverghi. Aici s-a hotărât ca postul închinat Sfintei Marii să înceapă pe 1 august şi să se încheie cu 15 august. Postul Sfintei Marii este un post aspru, dacă ţinem seama de faptul că Biserica Ortodoxă ne cere ajunare până la ora 15.00, în zilele de luni, miercuri şi vineri, iar după această oră, ne cere să consumăm mâncare uscată. Nici în celelalte zile, nu avem parte de un post uşor: marţi şi joi se mănâncă fără ulei, iar sâmbăta şi duminica avem dezlegare la untdelemn şi vin. Facem menţiunea că în Pravila Mare se precizează că în acest post avem dezlegare la untdelemn şi vin şi în zilele de marţi şi joi.  În Postul Sfintei Marii avem o singură dezlegare la peşte, pe 6 august, când prăznuim Schimbarea la Faţă a Domnului pe Muntele Tabor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here