Tinerii elevi de la Școala de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” de la Boboc sunt în continuare promovați de unitatea de învățământ și de oficialii bazei militare. 

Astăzi, școala militară o prezintă pe Diana Iusco, maramureșeancă, elevă în anul II la specialitatea „aeronave și motoare de aviație.”

Sunt din Maramureș și în ciuda distanței am ales această școală, chiar dacă drumul de la Maramureș la Boboc este lung, merită parcurs și am convingerea deplină că profesia militară reprezintă cinste, onoare, mândrie și îmi doresc să ajung și eu la adevărata înălțime a acestor idealuri.

Am depus eforturi pentru a-mi îndeplini acest vis și pentru a-mi face familia mândră. Prin demnitate, hotărâre și perseverență, valori care mă definesc și care definesc și cariera militară, am reușit să îmi ating acest scop.Specialitatea „aeronave și motoare de aviație” presupune studiu intens și cu ajutorul instructorilor militari beneficiem de vastul bagaj de cunoștințe al acestora și suntem bucuroși că putem să ne specializăm cu ajutorul celor mai buni profesori. Pandemia ne-a luat multe amintiri pe care le-am fi avut dacă nu făceam școala on-line, dar ne-a lasat un lucru important, dorința noastră și a instructorilor de a parcurge materia în continuare și de a ne perfecționa în mod continuu.

Am așteptat cu nerăbdare întoarcerea la școală, iar după sosirea momentului mult așteptat am realizat, cu emoții, că absolvirea este foarte aproape și că în curând aceasta ne va transforma din elevi în cadre militare cu și mai multe responsabilități.” , este mesajul tinerei eleve promovate pe pagina de facebook a școlii militare de la Boboc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.