accident SMURD elic

UPDATE: traficul a revenit la normal pe DN 2E85, în zona Căldărușanca.

Un nou accident grav de circulație a avut loc în județul Buzău în urmă cu câteva minut . S-a întâmplat pe DN2E85, la limita cu județul Ialomița, în zona Căldărușanca, fiind împlicate trei autoturisme. Unul dintre ele se deplasa pe sensul de mers către Buzău iar celelalte două către Urziceni. Polițiști din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră din cadrul  IPJ Buzău se află la locul accidentului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. În urma accidentului o tânără a fost rănită destul de grav, se pare, motiv pentru care a fost trasportată cu un elicopter SMURD la un spital din București. În total, șase persoane sunt rănite. Două dintre ele au fost preluate de ambulanță și trasportate la Spitalul din Urziceni. Vinovată de producerea accidentului s-ar face tânăra, în vârstă de 29 de ani, care conducea o mașină înmatriculată în Suceava, dinspre București către Buzău. Ea pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde  a lovit alte două autoturisme.

În urma impactului 6 persoane au fost rănite, 3 dintre ele fiind în stare gravă, între care și șoferiţa a suferit răni grave la coloana vertebrală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here