Un accident grav, soldat cu rănirea a cinci persoane, printre care și un bebeluș, a avut loc în urmă cu puțin timp pe Șoseaua Europeană. Două mașini s-au ciocnit în zona rondului de la Autorolla, pe sensul de mers Râmnicu Sărat – Buzău.

În urma impactului, 4 adulți și un bebeluș au nevoie de îngrijiri medicale. Cu toții au fost transportați cu ambulanțele la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Buzău. Se pare că printre răniți s-ar afla și o femeie însărcinată. Din primele date, niciunul dintre răniți nu este în stare gravă.

Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 2 E85 către Buzău, un ieşean de 39 de ani nu ar fi păstrat o distanţă de siguranţă faţă de un autovehicul ce rula în aceeaşi direcţie şi era condus de un buzoian de 31 de ani împrejurare în care a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului cinci ocupanţi din cele două autovehicule au fost transportaţi la spital. Este vorba despre o femeie însărcinată din mașina ieșeanului și trei femei din cealaltă mașină. La spital a ajuns și un bebeluș, născut în mai, care nu a necesitat îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal, iar cercetările sunt continuare de polițiștii rutieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here