accident
Update: POlițiștii au venit luni cu precizări despre accidentul de duminică de pe strada Orizontului:
În ziua de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 09.00, în municipiul Buzău s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea a două persoane.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că un conducător auto în vârstă de 27 de ani din municipiul Buzău în timp ce se afla la volanul unui autoturism și circula pe strada Orizontului nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe trotuar unde a acroșat doi pietoni în vârstă de 41 respectiv 57 de ani, a avariat două autoturisme ce erau parcate paralel cu bordura și a distrus gardul unui imobil.
În urma testării cu aparatul etilotest conducătorul auto avea o concentrație alcoolică de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările.

Doi buzoieni au ajuns la spital cu multiple traumatisme după ce au fost loviți violent de o mașină scăpată de sub control la volanul căreia se afla un tânăr de 27 de ani. S-a întâmplat duminică, pe strada Orizont, din municipiu.
Cei doi circulau pe trotuar și nu se așteptau ca nici acolo să nu se afle în siguranță. La un moment dat, un tânăr de 27 de ani și-a scăpat mașina de sub control, s-a urcat pe trotuar, unde i-a lovit în plin pe cei doi.
Ambii răniți au fost transportați de urgență la Spitalul Județean Buzău, ulterior, unul din ei fiind dus la un spital din București pentru investigații mai detaliate.
Potrivit Poliției, șoferul care a provocat accidentul se afla sub influența alcoolului, având o alcoolemie de 0, 16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, oamenii legii au deschis dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.