Poliţiştii locali au organizat astăzi o acţiune de amploare pentru identificarea persoanelor fara adapost  suspecte de afectiuni contagioase, cum ar fi Tuberculoza Pulmonara (TBC).

Organele de control au fost sesizate despre faptul că în Piaţa Centrală apar frecvent mai mulţi oameni ai străzii, iar o parte dintre ei ar suferi de TBC. Periculos este ca acestia puneau in pericol pe toti cei cu care intrau in contact.

Poliţiştii locali au identificat cele trei persoane care au confirmat că lucrează în piaţă ocazional şi că într-adevăr suferă de TBC de mai multa vreme si nu se trateaza. Cei trei barbati au fost preluati cu ambulantele si transportati la spital.

„Actiunea de astazi a fost organizata in scopul asigurarii climatului de siguranta civica si implementarii conceptului „Politia Locala in slujba cetateanului” al Directia de Politie Locala, prin Serviciul de Ordine Publica ce are obiective si prioritati in interesul local, cu respectarea ordinii si linistii publice, prevenirea infractionalitatii, apararea vietii, integritatii si libertatii persoanelor, a proprietatii private si publice, respectarea prevederilor legale, precum si a celorlalte drepturi si interese ale comunitatii”, a declarat insp. princ. Doru Dumitrascu, purtator de cuvant al Directiei de Politie Locala Buzau.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here