Un adolescent a ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală, cu multiple arsuri pe mai bine de jumătate din corp, după ce a fost implicat într-un incident produs într-un centru de plasament din Buzău.

Cazul datează de joia trecută, când băiatul, în vârstă de 16 ani, a mers la unul dintre grupurile sanitare ale căminului. După un timp, educatorul de serviciu a auzit zgomote ciudate din incinta grupului sanitar. Când a intrat, l-a găsit pe adolescent cu hainele arzând, acordându-i primul ajutor. 

Copilul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență, iar medicii de aici au decis transferul imediat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București.  

Nu se știe în ce împrejurări exacte s-a produs incidentul, ci doar faptul că adolescentul avea asupra sa o brichetă. Poliția a deschis un dosar penal de cercetare sub aspectul infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu, iar DGASPC face anchetă internă la centrul unde s-a întâmplat incidentul. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here