În cadrul ședinței de azi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au fost actualizate scenariile de desfășurare a cursurilor în mai multe unități de învățământ din județul Buzău, în contextul apariției cazurilor de infectări cu noul Coronavirus, în rândul elevilor și cadrelor didactice:
– se suspendă desfășurarea cursurilor ,,față în față” la Grădinița cu Program Normal Podgoria, comuna Podgoria, județul Buzău, până la data de 03.11.2020 inclusiv, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (online).
– se suspendă desfășurarea cursurilor ,,față în față” la clasa a VIII-a B de la Școala Gimnazială nr. 1, din municipiul Râmnicu Sărat, până la data de 03.11.2020 inclusiv, activitatea didactică desfășurându-se după scenariul 3 (online).

De asemenea, a fost adoptată hotărârea privind reluarea cursurilor, la unele unități de învățământ din județul Buzău:

– reluarea desfășurării cursurilor, în scenariul 2, la clasa pregătitoare 0 D și la clasa a III-a C de la Școala Gimnazială ” George Emil Palade” din municipiul Buzău, începând cu data de 26.10.2020, potrivit prevederilor Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 47/19.10.2020.
– reluarea desfășurării cursurilor, în scenariul 2, la clasa a II-a A de la Școala Gimnazială nr.7 din municipiul Buzău, începând cu data de 26.10.2020, potrivit prevederilor Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 47/19.10.2020.
– reluarea desfășurării cursurilor, în scenariul 2, la clasa a XII –a E de la Liceul Teoretic ”Alexandru Marghiloman” din municipiul Buzău, începând cu data de 23.10.2020, potrivit prevederilor Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 47/19.10.2020.
– reluarea desfășurării cursurilor, ”fată în față”, la Grădinița cu Program Prelungit ”Căpșunelele Vesele” din municipiul Râmnicu Sărat, începând cu data de 23.10.2020, potrivit prevederilor Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 47/19.10.2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here