liviu_dragnea2
Scrutin fără emoţii pentru preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea. Fără contracandidat în cursa pentru şefia partidului, Dragnea va deveni duminică liderul social-democraţilor. Este pentru prima dată când pesediștii nu-și vor alege președintele în cadrul unui congres, ci pentru el vor vota toți membri de partid.

La Buzău, la fel ca în toată țara, urnele au fost deschise la ora 8:00. De atunci au început să vină la vot membri cu carnet de partid. Urnele se vor închide la ora 20.00 dar în secțiile unde sunt așteptați puțini membri, organizatorii pot decide închiderea scrutinului mai devreme.

În municipiul Buzău sunt aşteptaţi la urne aproximativ 2.400 de social-democraţi care vor putea vota în cele trei secții amenajate-una în sediul organizaţiei municipale, alta în cartierul Simileasca şi o alta într-un spaţiu din cartierul Mihai Viteazul. De asemenea, în celelalte oraşe şi în comunele mari, secţiile de votare vor fi amenajate în sediile de partid. În localităţile în care PSD nu are sedii de partid secţiile vor fi amenajate fie la primării, fie în cămine culturale sau la locuinţele preşedinţilor de organizaţii ori ale membrilor de partid.
În judeţul Buzău, 11.240 de social-democraţi figurează în evidenţele partidului, aceştia fiind aşteptaţi duminică la vot.

Rezultatele alegerilor de duminică vor fi validate luni de Comitetul Executiv Naţional, iar pe 18 octombrie, în cadrul Congresului extraordinar a partidului vor fi aleşi şi ceilalţi membri ai conducerii, preşedinte executiv, vicepreşedinţii, secretarul general.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here