Externat de câteva zile, Călin Iosif, fost șef de cabinet în Prefectura Buzău, lider informal al romilor, a povestit, astăzi, în câteva cuvinte, experiența prin care a trecut după ce a fost diagnosticat cu Covid-19. 
Am trecut prin experiența Covid19!
Totul a început acum aproape patru săptămâni.
Primele simptome le-a avut soția mea, Nadia.
Și așa cum se-ntâmplă în cele mai multe cazuri, nu ne-am gândit că ar putea fi chiar covid și am încercat să ne doftoricim singuri.
Simptomele au fost ușoare: temperatură până în 38 de grade, puțină tuse seacă, transpirații nocturne. Era o boală pe care o puteam duce „pe picioare”.
Am avut totuși inspirația să ne izolăm de restul familiei.
După o săptămână ne-am dus să facem teste. Pentru amândoi au fost pozitive.
Ținând cont de istoricul meu medical (leucemie cronică de vreo 17 ani), mi s-a propus internarea, pe care am acceptat-o, la Infecțioase, la Gârlași.
Am stat exact 14 zile în spital. În ciuda situației, am avut o experiența pozitivă: cadre medicale prietenoase, atente, profesioniste, mâncare de catering, bună, curățenie la un nivel decent.
Mulțumesc pe această cale doamnei dr. Răduță pentru profesionalism și implicare ca și întregului personal medical de la Infecțioase.
Comorbiditățile de care se tot vorbește sunt foarte individualizate în contextul bolii și nu constituie decât în situații cu totul excepționale un factor agravant.
În încheiere vreau să-i atenționez pe toți care iau prea în ușor această boală, că este totuși o boală, și dacă vreți să nu treceți prin astfel de experiențe care numai plăcute nu pot fi, feriți-vă pe cât puteți, protejați-vă cu mască, la primele semne izolați-vă de cei apropiați și evitați contactul direct cu alții.
Totuși, dracu’ nu-i chiar așa de negru, păstrați-vă optimismul și veți reuși să depășiți mai ușor situația.
Vă urez numai bine,
Iosif Călin , este mesajul postat astăzi pe facebook. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here