Peste 250 de buzoieni au fost amendați, în ultimele 24 de ore, de către forțele de ordine responsabile cu aplicarea ordonanțelor militare privind circulația persoanelor. Deși sancțiunile s-au majorat (minim – 2.000 de lei/maxim – 20.000 de lei) se constată că, în continuare, cifra celor care încalcă prevederile ordonanțelor militare este destul de mare.

Biroul de Presă al Prefecturii a transmis, astăzi, un comunicat de presă cu rezultatele controalelor efectuate în ultimele 24 de ore:

„În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Buzău au fost angrenaţi în activităţi specifice 246 de polițiști, 118 de jandarmi, 139 de polițiști locali și 56 de militari din cadrul MApN.

118 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău au asigurat, în ultimele 24 de ore, atât transporturile care doar au tranzitat judetțul Buzău, precum și cele cu persoane duse către centrele de carantină instituite la nivel județean. Zilnic, 28 de jandarmi sunt în dispozitivele de ordine publică instituite la centrele de carantină de pe raza județului Buzău. Misiunile pentru verificarea respectării măsurii de izolare la domiciliu și a prevederilor Ordonanțelor Militare au continuat atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri, fiind aplicate de jandarmi un număr de 20 de amenzi, în valoare totală de 39.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare sau ale normelor de conviețuire socială.

Totodată, structurile IPJ Buzău, împreună cu polițiștii locali, au continuat activitățile de control la persoanele aflate în izolare la domiciliu, ocazie cu care au fost verificate 1802 de persoane și nu au fost constatate abateri. Însă au fost aplicate 241 de sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor din OM nr.1/2020, OM nr. 2/2020 și din OM nr. 3/2020, în valoare totală de aproximativ 520.000 de lei.”, se arată în informarea primită de la Prefectura Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here