gura_teghiiAnchetă a procurorilor anticorupţie din Ploieşti la primăria unei comune din Buzău. Este vizată modalitatea în care au fost obţinute şi folosite fonduri din bugetul Uniunii Europene în cadrul unui proiect de canalizare şi asfaltare în comuna Gura Teghii, judeţul Buzău, aşa cum se arată într-un răspuns la o solicitare a cotiodianului Telegrama către DNA Ploieşti.

Conform anchetatorilor, în acest dosar se efectuează acte de urmărire faţă de faptă, existând suspiciunea că s-au folosit documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

Licitaţia pentru atribuirea proiectului „Canalizare, staţie epurare ăi îmbunătăţirea reţelei de drumuri de interes local în satul Gura Teghii, comuna Gura Teghii, judeţul Buzău” a avut loc în anul 2009, aşa cum reiese de pe site-ul e-achizitii.com, şi a fost atribuită, conform presei locale buzoiene, societăţii unui important parlamentar. Este vorba despre Ghecon Construct, unde deputatul Constantin Mazilu deţinea la acea vreme 90 la sută din capital, aşa cum scrie Agenţia de Investigaţii Media, care a făcut mai multe anchete despre contractele cu statul pe care le au diverşi politicieni.

Acest amplu proiect realizat în comuna buzoiană nu a putut fi trecut cu vederea de presa locală, astfel că opiniabuzau.ro semnala faptul că proiectul, finanţat prin fonduri europene, a fost câştigat de Primăria Gura Teghii  în anul 2008 şi pus în aplicare târziu, urmând să fie finalizat anul acesta. Acest proiect presupune canalizare pe o porţiune de 3,6 kilometri şi modernizarea drumurilor din comună.

Conform jurnaliştilor de la Adevărul, 3,4 milioane de euro a oferit Primăria comunei Gura Teghii pentru două contracte de construcţii. În primă fază, firma ex-PSD-istului Mazilu primise de la Consiliul Local 5,3 milioane de lei (1,2 milioane de euro) pentru a moderniza un drum comunal. La fix o lună după aceea, Ghecom Construct a mai câştigat un contract de la aceeaşi Primărie, de 7,7 milioane de lei (1,8 milioane de euro), pentru a introduce în localitate canalizare.

Deocamdată procurorii DNA din Ploieşti nu au confirmat şi faptul că în dosarul aflat în cercetare este vizat şi deputatul UNPR.

Lucrări de milioane de euro

Conform prevederilor din noul Cod Penal, în prezent este cercetată fapta, nu o persoană anume. Procurorii ploieşteni urmăresc modul în care au fost obţinuţi şi utilizaţi banii în cadrul unui proiect de anvergură, finanţat cu milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here