Ipoteza de lucru a anchetatorilor în cazul bărbatului găsit carbonizat, azi-noapte, în propria mașină este sinuciderea. Bărbatul trecea printr-o depresie severă și ar mai fi încercat să își ia viața.

Alarma s-a dat azi-noapte pe strada Nicolae Labiș de la marginea municipiului Râmnicu Sărat. Ajunși la locul intervenției, pompierii au stins incendiul care cuprinsese întreaga mașină. La finalul intervenției au descoperit, în interiorul autoturismului, trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 42 de ani.

Autovehiculul care a ars nu se afla în trafic, ci era parcat chiar în fața casei concubinei sale.

Pompierii desfășoară o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragicul eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here