Constantin Boscodeala21 aprilie este primul termen stabilit de magistraţii pentru apelul fomulat de Constantin Boşcodeală la condamnarea la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gloria”. Astăzi se judecă atât primul apel al edilului, cât şi apelul procurorilor DNA la sentința pe fond pronunțată la Judecătoria Brașov. În timp ce Constantin Boșcodeală își dorește casarea deciziei inițiale a Judecătoriei Brașov și trimiterea dosarului înapoi la rejudecare, procurorii DNA nu sunt de acord cu decizia judecătorului de fond de a-l achita pe primar pentru una dintre acuzații, cea privitoare la neîncasarea de către primărie a veniturilor din închirierea terenurilor Complexului Gloria.
Pe 10 februarie 2015, Constantin Boșcodeală a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2013, fiind acuzat că a acordat ilegal din bugetul local peste 1,6 ­mi­lioane de lei către Fotbal Club Gloria Buzău, decizia Judecătoriei Brașov nefiind definitivă. Primarul Buzăului a fost judecat pentru trei fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice, fiind condamnat pentru două dintre acestea, iar pentru cea de-a treia achitat. Astfel, Boșcodeală a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare și un spor de pedeapsă de un an, urmând să execute cinci ani de închisoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here