Polițiștii buzoieni au întocmit bilanțul activităților întreprinse în decursul anului trecut și au tras linie la capitolul infracțiuni comise cu preponderență în Buzău.
Referitor la criminalitatea economico financiară în anul 2015 au fost constatate 958 infracţiuni.
Pe genuri de infracţiuni economico-financiare în anul 2015, au fost constatate 145 infracțiuni de serviciu, 62 infracțiuni de delapidare, 344 infracțiuni de fals, 16 infracţiuni de spălare de bani fapte prevăzute în Legea nr.656/2002, iar în conformitate cu Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală au fost constatate 310 infracțiuni.
Prejudiciul cauzat prin infracţiunile de evaziune fiscală a fost recuperat în proporţie de 56 %.
În cadrul activităţilor desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor în domeniul operaţiunilor cu produse din tutun, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării peste jumătate de milion de ţigarete şi 2.600 kg de tutun vrac, au înregistrat un număr de 16 dosare penale în acest domeniu și s-au efectuat cercetări față de 23 persoane din care 6 au fost reţinute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here