evaluareElevii claselor a VIII-a vor susţine astăzi prima probă scrisă a evaluării naţionale, la disciplina limba şi literatura română, conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei pentru acest examen, notele urmând să fie luate în calcul la admiterea în licee.

Atât candidaţii proveniţi din învăţământul de stat, cât si cei din învăţământul particular, au dreptul să susţină acest examen fără taxă.

La evaluarea naţională se pot prezenta atât absolvenţii clasei a VIII-a din seria curentă, cât şi cei din seriile anterioare care nu au participat în nicio sesiune la unul din examenele naţionale (examenul de capacitate, testele naţionale, tezele cu subiect unic sau evaluarea naţională).

Evaluarea naţională constă în susţinerea unor probe scrise, fiecare cu durata de 120 de minute. Cea de-a doua disciplină la care se va susţine evaluarea naţională este limba şi literatura maternă – pentru elevii care aparţin minorităţilor naţionale şi care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă (21 iunie), iar ultima probă este matematica (22 iunie).

Rezultatele finale vor fi afişate la 24 iunie, urmând ca depunerea contestaţiilor să se facă în aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00-18.00.

Evaluarea naţională se defăşoară anual într-o singură sesiune şi reprezintă modalitatea de evaluare a competenţelor dobândite pe parcursul învatamântului gimnazial. Fără susţinerea acestui examen, elevii nu se pot înscrie în clasa a IX-a.

Înscrierea în clasa a IX-a se va face pe baza mediei de admitere. Aceasta reprezintă media aritmetică între media generală la evaluarea naţională şi media generală de absolvire a claselor V-VIII.

Potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale în anul şcolar 2010-2011, elevii nu au voie să pătrundă în sala de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări ce pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, telefoane mobile sau cu orice instrument electronic de calcul, de stocare a informaţiilor sau de comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor menţionate poate conduce, după caz, şi la sancţionarea asistenţilor care supraveghează desfăşurarea examenului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here