schimbarea-la-fataCreștinii sărbătoresc pe 6 august schimbarea la Față a Domnului, una dintre cele mai mari sărbători religioase. De această zi specială sunt legate multe obiceiuri și tradiții românești. Schimbarea la Faţă a Mântuitorului reprezintă data la care Iisus, împreună cu trei dintre mucenicii cei mai apropiaţi, Petru, Iacob si Ioan, au urcat pe muntele Tabor ca sa se roage. Aici, apostolii au fost învăluiţi într-un nor de lumină, în timp ce Iisus se ruga.
Evenimentul religios al Schimbării la Faţă a Mântuitorului de pe Muntele Tabor s-a petrecut cu câteva luni înainte de răstignirea Sa. Primii trei Sfinţi Evanghelişti Matei, Marcu şi Luca istorisesc că, la o săptămână după ce Mântuitorul le-a vestit ucenicilor patimile pe care le va îndura în curând, pentru mântuirea oamenilor, El a urcat pe Muntele Tabor în Galileea, însoţit de trei dintre ucenicii Săi: Petru, Iacov şi Ioan. Atunci, aceştia s-au convins că Iisus nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Lui Dumnezeu, pentru că în timp ce Iisus se ruga Tatălui Ceresc, ucenicii Săi au adormit. Când s-au trezit din somn, cei trei ucenici au avut parte de o privelişte “nemaivăzută”.
Iisus „S-a Schimbat la faţă înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi s-au arătat lor Moise şi Ilie , vorbind cu El”. (Matei-17, 2-3). Atunci ucenicii s-au speriat, iar pe când contemplau lumina dumnezeiască au trăit momente de iluminare. Petru i-a spus lui Iisus: „ Doamne, bine este să fim noi aici, iar dacă voieşti, voi face trei colibe : Ţie una, lui Moise una şi lui Ilie una.”În timp ce Petru vorbea cuprins de euforie, un nor s-a coborât asupra ucenicilor, i-a umbrit, iar din cer s-a auzit un glas: „Acesta este Fiul meu Cel iubit, în care am binevoit; pe Acesta să-L ascultaţi!” Auzind acel glas, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte” (potrivit mărturiei Evanghelistului Matei 17, 2-6). În acele momente emoţionante, Iisus S-a apropiat de ucenici şi Le-a zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!”.
De asemenea, o altă întâmplare i-a emoţionat din nou pe ucenicii lui Iisus : ridicându-şi privirea, Petru, Iacov şi Ioan L-au văzut doar pe Iisus-Moise şi Ilie nu mai erau. Pe când coborau din munte, Iisus Le-a poruncit ucenicilor:”Să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi!”
Schimbarea la faţă constituie, de asemenea, un moment important în calendarul viticol: în această zi nu se lucrează și la biserică se duc poame din noua recolta, se binecuvântează și se împart.
În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește nici iarbă.
În această zi se interzice scăldatul. De la Probajenii înainte, nu-i slobod să te mai scalzi în rău. O coborât cerbul de la munte, s-o pisat în apa și-o răcit apa. Atâta-i tăt.” (Memoria Ethnologica) Explicația este cu totul altă: apele fiind de acum tot mai reci, crește riscul îmbolnăvirilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here